Snow White

Snow White

miercuri, 8 octombrie 2014

Copiii Revolutiei

La implinirea a 18 ani de la Revolutie, cativa tineri timisoreni, nascuti intre 15 si 25 decembrie 1989, au fost sarbatoriti (li s-a sarbatorit “majoratul”) de catre revolutionari si li s-au acordat diplome si medalii. Eveniment cu impact la public, a devenit subiect de presa pentru mai multe canale media, atat atunci, cat si in anii ce au urmat.
Graphic Arts & Media, PhotoArts si Portalul Revolutiei va propun sa incercam impreuna sa-i regasim acum, la un sfert de veac de la Revolutia Romana, pe “Copiii Revolutiei”. Speram ca dezvoltarea retelelor de socializare sa ne ajute: mesajul nostru sa ajunga mai usor la ei, ei sa ne poata contacta daca doresc. Promitem sa nu-i punem in vitrina cu exponate curioase. Promitem sa nu le dam premii pentru motive pe care nu le pot intelege. Ne-am bucura sa stim ca mai sunt in tara, sanatosi, ca au reusit sa-si implineasca mare parte din visurile pe care le au tinerii de 25 ani, care traiesc intr-o libertate pentru care s-a murit in timp ce ei se nasteau. Ii rugam sa nu ne refuze aceasta modesta bucurie compensatorie.
La 22 decembrie 1989, ziua Victoriei Revolutiei Romane, se “nastea” si unul dintre cele mai mari cotidiane libere din Romania. Le transmitem si celor de la Libertatea acelasi mesaj: ne-ar bucura sa vina alaturi de noi pentru a ne aminti, impreuna, de ceea ce am trait acum 25 ani. Florin Hau (Art Director, atunci, tipograf), Gabriel Miron (fotograf), Marian Cioba (news editor), Petru Calapodescu (editorialist) si altii…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu